
Astăzi, când Biserica Ortodoxă a devenit o țintă pentru mai marii vremii sau un element ridicol pentru disputele politice, o parte a preoților sunt priviți pe sub sprânceană și luați în derâdere în societate. Există însă clerici care reușesc să arate că a fi ortodox nu e un handicap sau o faptă rușinoasă. TIMPUL a reușit să stea de vorbă cu părintele profesor Constantin Necula de la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu – un om pe care-l ascultă cu sufletul la gură și tinerii, și bătrânii, și săracii, și bogații, și creștinii, și agnosticii, ba chiar și cei mai inveterați atei. El a acceptat să ne acorde un interviu exclusiv, din care credem că orice om va avea ce învăța..
„Nicio tehnologie nu bate frumusețea veșniciei sufletului”
– Părinte, cum poate omul să se apropie de Dumnezeu în secolul XXI, în care mass-media, reţelele de socializare şi tot ce înseamnă tehnologie nu sunt tocmai de partea spiritualității? Cum se raportează Biserica la lumea virtuală a internetului?
– Nu există rețete, ci numai voia lui Dumnezeu care i se propune voii omului. Libertatea este cel mai bun exercițiu de apropiere de Dumnezeu. Conținutul libertății este Dumnezeu. Există tehnologii multiple, dezvoltarea tehnologică a lumii este fabuloasă, dar nimic nu bate frumusețea veșniciei sufletului. Oricât de cuplat la tehnică ar fi, sufletul nostru însetează după Dumnezeu. Nici lumea virtuală a internetului nu satură setea asta fundamentală de Hristos. De aceea îi vedem pe tineri entuziasmați o clipă de locul comun al tehnologiei, dar mai apoi tot ei sunt disperați că nu e ceea ce credeau ei că este. Omul se poate apropia de Dumnezeu prin exercițiul libertății, care-și caută săturarea în Iubire. Restul sunt resturi de căutare.
– Care sunt marile probleme pe care le întâlniți în rândul credincioșilor?
– Mai întâi de toate, este hrănirea lor cu disperare de tot ce înseamnă știrea zilei de zi. Oamenii sunt sărăciți în nădejdea unei prese a bau-baului final. Apoi îi văd grabnici în a rupe ceea ce-i făcea eterni: iubirea, credința, nădejdea. Lumea e într-un divorț comandat de Mireasa Hristos și asta atrage după sine toate celelalte divorțuri. Personal, cred că tulburarea cea mai mare a omului modern este lipsa de orizont creștin în așteptarea morții. Nu ne-am vindecat de materialisme și dialectici de pripas. Politicul a dezonorat toate visele noastre. Iar noi încă mai așteptăm soluții de la oameni…
„Se construiește, încet, dar sigur, un Gulag al valorilor”
– O problemă actuală este și raportul dintre Biserică şi tânăra generaţie. În ciuda atacurilor la adresa ortodoxiei, eu văd din ce în ce mai mulţi tineri, duminică, la biserică. Cum explicaţi interesul acestora pentru relaţia cu Dumnezeu, dacă, în același timp, se comit atâtea crime? Și educația din școlile și familiile moderne nu este cea mai corectă pe alocuri…
– Tânăra generație este arestată în temnița ideologiilor, este legată cu lanțul intereselor de tot felul, și aici și oamenii bisericii păcătuiesc deseori. Tinerii se răzbună, oarecum, pe trădarea generației bătrânilor noștri proletarizați de un comunism sagace și ucigaș de Dumnezeu. Ce îmi pare interesant este că se apropie de Dumnezeu generația mea, către vârsta de 50 de ani deja, care nu a avut educație în școală pe teme religioase, și generațiile următoare se țin de noi. E un magnetism foarte luminos. Îi văd la conferințe, la lucru, pe stradă, în cotidian, îi admir ca părinți. Vin cu pruncii la împărtășit, văd cum numărul copiilor zâmbitori din Biserică e tot mai mare. Cred că este o efervescență care vine de Sus. Mă și mir, cu atâta mizerie aruncată pe Biserică, afectați de acțiunile a tot soiul de marxiști culturali, într-o lume găunoasă în virtuți, copiii vor la Dumnezeu… Sau poate tocmai pentru că e lumea noastră așa, Hristos îi păzește. Cert este că avem foarte mult de muncă. Cât privește școala, trebuie să fim atenți. Ea nu este ceea ce se spune și se arată despre ea. Rămâne transformatorul de energii umane cel mai eficace, singurul loc unde visele se mai păstrează și se mai protejează. Mă doare sufletul că, azi, școala, biserica și familia sunt prezentați ca dușmani ai poporului, învățătorul, medicul, profesorul și preotul fiind principalii „chiaburi” care trebuie exterminați. Se construiește, încet, dar sigur, un Gulag al valorilor.
– Către ce se îndreaptă omenirea? În general, ea se apropiere de Dumnezeu sau se înstrăinează?
– Refuz să fac scenarii. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu Sfânt, în mâna Lui suntem toți și toate ale lumii în El își află finalitatea. La ce m-aș obosi cu calcule absurde ori speculații? Pentru mine fiecare Dumnezeiască Liturghie este un sfârșit și un început de lume, este prezența Împărăției lui Dumnezeu, despre care știm că este veșnică. Spre intrarea și trăirea în ea ne îndreptăm, uneori forțând mâna lui Dumnezeu.
– Totuși, astăzi crește numărul familiilor care nu se cunună. Cum le explicaţi tinerilor sensul şi semnificaţia Tainei Căsătoriei?
– Caut să nu fiu moralist. Încerc să le spun că DA-ul lor este fundamentul Cununiei. Dacă ei nu-și zic unul altuia: „Da, te iubesc”, Hristos nu are loc. În declarația aceasta de dragoste se cuprinde toată voia omului de a se uni cu celălalt om înaintea veșniciei. Iar sensul plenar al căsniciei este martirajul, de unde vin și cântările nunții. Iubești atât de mult, încât viața celuilalt îți umple de sens propria viață. Devii încununarea veșniciei celuilalt. Nu-mi plac predicile dulcege la cununie, ori care pornesc, musai, de la Adam și Eva. Hristos stă în miezul Crucii Cununiei. Când iese bine, El e cununa, când iese rău, El pătimește, dar tot El e cununa. Cred că trebuie să le spunem tinerilor că, în sine, căsătoria nu e o ruletă de noroc, ci este împlinirea iubirii lui Hristos în iubirea noastră. Toate se adaugă celui ce îndrăznește să iubească.
„Biserica prestatoare de servicii devine un garaj părăsit de Duhul Sfânt”
O parte din interviul părintelui Constantin Necula pentru presa din R. Moldova acordat ziarului TIMPUL.