La data de 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea mai multor sfinți români printre care și Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea, cu data de prăznuire la 23 noiembrie. Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 21 iunie 1992.
După canonizarea Sfântului Antonie, s-a făcut dezgroparea sfintelor sale moaşte. Osemintele Cuviosului au fost găsite îngropate la intrarea în peşteră şi au fost mutate la Schitul Iezer, unde au fost aşezate spre închinare.
Părticele din moaştele Sfântului Antonie se află spre închinare la Schitul Darvari din Bucureşti, la Mănăstirea Brâncoveni de lângă Slatina şi la Biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din cartierul Drumul Taberei-Bucureşti.
Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii era român de neam, născut în anul 1628 la Ianina, în Munţii Pindului. A crescut în dreapta credinţă mergând de mic la biserică. La vârsta de 20 de ani, îndeletnicindu-se cu negoţul, a venit în Ţara Românească şi s-a stabilit la Râmnicu Vâlcea unde şi-a întemeiat familie. Pe fiul său Mihail l-a încredinţat slujirii preoţeşti.
La vârsta de 64 de ani s-a retras la Mănăstirea Sărăcineşti. Dorind să plece în Muntele Athos, episcopul locului nu i-a dat binecuvântare, recomandându-i să se retragă la Schitul Iezeru, aflat în paragină. A restaurat schitul şi a adunat în jurul său mulţi ucenici. Mai târziu s-a retras într-o peşteră unde s-a nevoit în rugăciune, post şi lacrimi pentru păcatele sale. La 23 noiembrie 1720 a adormit cu pace în Domnul, potrivit basilica.ro
Rugăciune către Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcea
Îţi mulţumim, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai dăruit pe părintele nostru Antonie de la Iezerul, ca să ne fie ajutător şi mijlocitor în nevoinţele noastre. Dacă nu am avea pe sfinţii tăi rugători, ce ne-am face noi? Sfinte Părinte Antonie, toată viaţa ai închinat-o iubirii de Dumnezeu. Coboară o picătură de iubire şi pentru noi. Suntem răi şi cu păcate de moarte, dar nu deznădăjduim de mântuirea noastră, alergând şi la sprijinul tău. Roagă-te, Sfinte Părinte Noule Antonie şi pentru noi, împreună cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu, Mijlocitoarea lumii către Hristos. Amin.